Unde este "lovitura de stat"? Cotidianul.ro prezintă detaliat toate modificările legislative care sunt prezentate total deformat în presa străină şi care sunt catalogate în declaraţiile pentru uz intern şi extern ale politicienilor PDL ca fiind o „lovitură de stat”. I. OUG 38/2012 de modificare a Legii Curţii Constituţionale S-a afirmat în mediile de presă internaţionale, în declaraţiile unor politicieni PDL că prin această ordonanţă de urgenţă se urmăreşte: desfiinţarea CCR, schimbarea judecătorilor (s-a ajuns chiar la aberaţii privind arestarea lor) sau că s-au redus drastic atribuţiile CCR. Concret ce s-a modificat la Legea Curţii Constituţionale: Varianta 1992 şi 2004 : Art.2.– (1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. Varianta 2010 : Art.27. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţiiregulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. (Prevederile legate de controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale şi a ordonanţelor guvernului au fost amplu dezvoltate şi trecute la alte articole) Varianta 2012 Art.27. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţiiregulamentelor Parlamentului la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Practic se poate observa ca este o revenire la ce a prevăzut legea între 1992 şi 2010. S-a eliminat pronunţarea asupra hotărârilor parlamentare. Atât şi nimic altceva. Eliminarea verificării hotărârilor parlamentare nu este echivalentul anulării unui aşa-zis aviz obligatoriu al CCR privind Hotărârea de suspendare a preşedintelui României. CCR dă ab iniţio un singur aviz pe fond, care este consultativ, iar – pe varianta legii dintre anii 2010-2012 – o contestare a hotătârii de suspendare a preşedintelui, viza doar forma hotărârii nu şi fondul. Se poate observa, că nu este vorba de desfiinţarea CCR, arestarea sau revocarea judecătorilor etc. II. Modificarea art. 10 din Legea 3/2000 – legea referendumului. S-a afirmat că guvernul a modificat legea referendumului pentru ca demiterea preşedintelui să fie facilitată. Toţi cei care au lansat această acuzaţie, au omis să arate că s-a revenit de fapt la varianta din perioada 2007 – aprilie 2012 şi că în urmă cu câteva luni, PDL a modificat legeaspecial pentru ca demiterea preşedintelui să fie mai dificilă. Varianta 2007: demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum. (majoritate simplă, adică 50% plus 1 dintre alegătorii prezenţi la urne) Varianta aprilie 2012: Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale. (majoritate calificată, adică 50% + 1 din întreg corpul electoral) Varianta 5 iulie 2012: : demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum. (majoritate simplă, adică 50% plus 1 dintre alegătorii prezenţi la urne) CCR a validat varianta 2007 a Legii Referendumului Contestatarii modificării Legii referendumului susţin că varianta în vigoare a art.10 nu este constituţională. Prin Decizia 420/2007, CCR a respins o sesizare de neconstiotuţionalitate iniţiată atunci de 59 de deputaţi PD. Prezentăm extrse din dispozitivul Deciziei 420/2007: CURTEA, examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, raportata la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele: (...)In urma reexaminarii legii, motivul de neconstitutionalitate mai sus aratat a fost inlaturat printr-o noua redactare a art. 10, in care se prevede, pentru toate situatiile, o singura majoritate devoturi prin care Presedintele Romaniei poate fi demis, daca s-a intrunit "majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum". In raport cu motivele de neconstitutionalitate retinute si cu precizarea facuta in Decizia nr. 147/2007 , Curtea constata ca noua redactare a art. 10 din Legea nr. 3/2000 este in concordanta cu decizia sa anterioara. CURTEA CONSTITUTIONALA In numele legii DECIDE: Constata ca Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala. Definitiva si general obligatorie. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. III . Trecerea ICR în subordinea Senatului Se invocă de către detractori faptul că prin OUG 27/2012 se desfiinţează ICR. În realitate, nu se desfiinţează nimic, singura diferenţă faţă de subordonarea anterioară fiind faptul că exerciţiul financiar anual este supus controlului parlamentar, ca şi în cazul altor instituţii subordonate. Detractorii modaraţi invocă faptul că urmeză să fie schimbată structura conducerii ICR. Iată aici o paralelă între ce prevedea legea iniţială şi ce prevede OUG 27/2012 vis-a-vis de structura de conducere. Ambele categorii de detractori acuză politizarea instituţiei. După cum se vede din punerea în oglindă a articolului din legea originală şi cel din OUG 27, care stabileşte structura se poate observa că gradul de politizare sau nepolitizare este acelaşi. Art. 6. - (1) Consiliul de conducere este organul deliberativ al Institutului şi este format din 21 de membri. (OUG 27 – nicio modificare) (2) Consiliul de conducere este condus de preşedintele Institutului şi are următoarea componenţă: - preşedintele Institutului; - nemodificat - un membru desemnat de Preşedintele României; - nemodificat - un membru desemnat de primul-ministru; - nemodificat - un secretar de stat desemnat de ministrul afacerilor externe, prin ordin; - nemodificat - un secretar de stat desemnat de ministrul culturii şi cultelor, prin ordin; - nemodificat - un secretar de stat desemnat de ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, prin ordin; -nemodificat - preşedintele Academiei Române sau un vicepreşedinte desemnat de acesta; - nemodificat - 14 membri numiţi de Preşedintele României, dintre care 7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori şi 7 membri la propunerea preşedintelui Institutului. 14 membri numiţi de plenul Senatului dintre care 7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori şi 7 membri la propunerea Biroului Permanent al Senatului. IV. Înlocuirea Avocatului Poporului În presa străină şi în declaraţiile politicienilor PDL se susţine că s-a înlocuit Avocatul Poporului cu adjunctul său, pentru ca acesta din urmă, fost cu ani în urmă membru PSD, să nu mai atace la Curtea Constituţională, Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului. Motivele reale ale revocării Avocatului Poporului sunt cu totul altele: a utilizat prerogativele sale în scopuri pur politice, în favoarea PDL - a atacat la Curtea Constituţională prevederile unei ordonanţe de urgenţă prin care se încerca eliminarea unor măsuri discriminatorii şi politice ale guvernelor Boc şi Ungureanu; concret, Avocatul Poporului a acţionat împotriva unei largi categorii a populaţiei, cotestând modul de calcul al CAS promovat de guvernul Ponta pentru pensionarii cu pensie de 740 lei şi peste a fosto decizie care, dacă CCR va da dreptate Avocatului Poporului va afecta peste un milion de pensioanri; a atacat decizia guvernului Ponta de a obliga primăriile care au primit ilegal fonduri de la guvernul Ungureanu să returneze sumele primite. - a atacat la Curtea Constituţională OUG prin care ICR trecea din subordinea Preşedinţiei în subordinea Senatului, deşi această decizie nu avea vreo legătură cu drepturile şi libertăţile ceţăşeneşti. - s-a pronunţat fără să fie sesizat în cadrul competenţelor constituţionale – este vorba de sesizările adresate din oficiu Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS cu privire la aplicarea taxei clawback. V. Înlocuirea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor Înlocuirea s-a făcut în conformitate cu prevederile dispozitivelor unor Decizii ale Curţii Constituţionale din 2001, care statuează că preşedintele unei Camere ale Parlamentului este dată de majoritatea rezultată în urma votului de la algerile Parlamentare. Conform datelor oficiale, la alegerile parlamentare din 2008, PSD şi PNL – actualele partide componente ale USL – au înregistrat următoarele rezultate: Camera Deputaţilor – Alianţa Politică PSD+PC: 2.279.449 voturi (114 mandate); PNL: 1.279.063 voturi (65 de mandate). Senat - Alianţa Politică PSD+PC: 2.352.968 voturi (49 mandate); PNL: 1.291.029 voturi (28 mandate). Chiar dacă pe parcursul mandatului au avut loc mişcări la nivelul deputaţilor şi senatorilor, la momentul iulie 2012, partidele componente ale USL, sprijinite de minorităţi deţin majoritatea efectivă în Camera Deputaţilor, şi fără să fie nevoie de vreun sprijin, majoritatea în Senat. Motivele înlocuirii preşedinţilor celor două Camere: Roberta Anastase – pentru repetate încălcări ale procedurilor, ale regulamentelor Camerei şi plenului comun, ale legislaţiei în vigoare; Vasile Blaga – pentru încălcări ale procedurilor în favoarea partidului din care provine, PDL. Înlocuirea celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului s-a făcut prin vot, cu o majoritate confortabilă în favoarea schimbării.

Miscarea legionara FILM din sec.XX ultimul deceniu

culori ?

Magnolii 2011

Heineken in doua variante

;

Arctic Sea

Via Pravdo.inf


Deşi oficial s-a spus că principalele cauze care au provocat virulenta scrisoare a preşedintelui rus Dmitri Medvedev către omologul său ucrainean Viktor Iuşcenko au legătură cu reacţia de nemulţumire a Kievului faţă de numirea de către Rusia a controversatului ex-ministru al sănătăţii Mihail Zurabov ca ambasador în Ucraina, în locul lui Viktor Cernomârdin, precum şi de expulzarea a doi diplomaţi ruşi de pe teritoriul ucrainean, pentru acţiuni diversioniste, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Aceste acţiuni ale Kievului i-au indus o stare de isterie premierului rus Vladimir Putin, care i-a cerut succesorului său în funcţia de preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, să reacţioneze cum trebuie.Evident, toate acestea şi-au avut rolul lor, însă altul este motivul care a declanşat scandalul dintre Moscova şi Kiev şi anume deturnarea de către necunoscuţi a navei-cargo finlandeze Arctic Sea, cu echipaj rusesc la bord. În cele două săptămâni în care cargoul Arctic Sea a stat la reparaţii la un şantier din Kaliningrad, la bordul său ar fi fost plasate mai multe lăzi de contrabandă. Se presupune că în acele lăzi se aflau patru rachete de croazieră, de tipul X-55 (fără focos) şi echipamente de fixare a acestora pe avioane de vânătoare Su-24, de concepţie sovietică.
Intrarea în Finlanda şi luarea la bord a unui transport de cherestea făcea parte din legenda de acoperire. În Algeria, unde urma să ajungă Arctic Sea, lăzile cu echipamente militare de contrabandă urmau să fie preluate de reprezentanţi ai Corpului Gardienilor Revoluţiei, care prin canalele lor urmau să transporte rachetele în Iran. Anterior, pe acelaşi traseu au fost transportate din Rusia în Iran părţile focoaselor de la rachetele X-55, adaptate pentru arme biochimice de fabricaţie sovietică. Acest material biochimic ar fi fost deja transportat din Rusia în Iran pe calea aerului, în containere speciale.
Conform aceluiaşi scenariu, se plănuia ca, ulterior, o echipă de specialişti ruşi să se deplaseze în Iran pentru a asambla cele patru rachete de croazieră X-55 şi a le monta pe Su-24, urmând să-i instruiască totodată pe iranieni în privinţa modului lor de utilizare.
În legătură cu probabilitatea ridicată a unui atac aerian israelian asupra obiectivelor militare ale Iranului, X-55 cu armament biochimic ar fi putut fi utilizat de Iran ca repercusiuni împotriva statului evreu. Se aştepta ca, după utilizarea armei de distrugere în masă, Israelul şi SUA să supună Iranul unui bombardament intens, iar acesta, la rândul său, să inspire recrudescenţa activităţii teroriste a şiiţiilor irakieni împotriva forţelor SUA şi să blocheze traficul navelor petroliere prin strâmtoarea Ormuz. Prezumtivul efect pentru Iran: sub lozinci patriotice, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad va fi anihilat opoziţia şi va fi unit naţiunea în jurul său. Pentru Rusia acest scenariu ar fi însemnat un salt al preţului la petrol până la 200-300 de dolari barilul, focalizarea atenţiei SUA exclusiv asupra Iranului, Irakului şi Golfului Persic, lăsând în pace Georgia şi Ucraina.
Rusia intenţiona să atribuie întreaga vină Ucrainei pentru faptul că Iranul a ajuns în posesia de arme de distrugere în masă şi de echipamente de transportare a acestora, speculând fapte mai recente, când între 2001 şi 2002, din Ucraina în Iran şi China, au fost transportate, prin intermediul serviciilor secrete ruse, şase rachete de croazieră X-55 la bordul avioanelor aparţinând cunoscutului traficant de arme rus Viktor But. Ce-i drept, cele şase rachete nu erau în stare funcţională, fiind utile doar pentru a se face copii după ele şi a fi studiate.
Aflând de la Kiev despre transportul de contrabandă de pe Arctic Sea, un important stat occidental care întreţine cu Ucraina relaţii de parteneriat strategic a organizat deturnarea navei şi a transportului de rachete. De teama de a nu declanşa un scandal internaţional care ar fi împiedicat relansarea relaţiilor sale cu regimul de la Moscova, acest stat, al cărui nume nu este menţionat a decis să acţioneze neoficial.
Vestea despre interceptarea transportului a suscitat o reacţie isterică a Kremlinului împotriva Ucrainei, pe care a acuzat-o de 'scurgere de informaţii'.A urmat o serie de ameninţări din partea Moscovei împotriva Kievului, între care şi deja celebra scrisoare a preşedintelui Dmitri Medvedev adresată omologului său ucrainean Viktor Iuşcenko, pe care l-a acuzat de rusofobie.